Român de 19 ani găsit carbonizat după un accident urmat de explozie, în Italia. Descoperirea făcută în mașina lui

Un român de 19 ani a murit într-un accident violent, în Italia, după impactul dintre o furgonetă și un camion. În accident a murit și un tânăr italia, de 26 de ani.

Impactul a fost urmat de o explozie puternică și de incendiu. Trupurile celor dou au fost descoperite carbonizate în cabina furgonetei, relatează Corriere della Sera.

Accidentul a avut loc luni, în jurul orei 7:00, pe autostrada A4 din Italia,în apropiere de Veneția. Furgoneta ce aparține unei firme de construcții din Brescia se îndrepta spre Padova, pentru lucrări. În interiorul acesteia se aflau câteva butelii de acetilenă.

În cabina furgonetei se aflau fiul proprietarului firmei, de 26 de ani și românul de 19 ani, angajat la firmă.

Șoferul furgonetei a pierdut controlul și a lovit puternic un camion care transporta cartoane. Imediat după impact, furgoneta a luat foc, iar în scurt timp buteliile de acetilenă au explodat. Focul s-a extins apoi și la camion, care a ars în întregime, la fel ca furgoneta.

Intervenția pompierilor a fost promptă, incendiul a fost stins, dar pentru românul de 19 ani, Alex V., și italianul de 26 de ani, Alessandro B., nu s-a mai putut face nimic. Trupurile celor doi au fost găsite carbonizate în furgonetă.

Alex V. se afla în Italia de 15 ani și era angajat al firmei de construcții, unde lucrează și tatăl său.

loading...
loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

traduceri autorizate Iasi
body-uri bumbac copii
inchiriere cabina foto
realizare site web
all night escort amsterdam - transport auto germania romania
cazare eforie nord

body-uri bumbac bebelusi
usi de garaj Calarasi
inchirieri apartamente Iasi
cabinet kinetoterapie Bucuresti